luni, 30 martie 2020
miercuri, 25 martie 2020
EUFONIE PARADOXALĂ
Ioana Manolache
Cine în afara iubirii ar avea destulă
delicateţe să poată trezi un copil soarele
se rostogoleşte de la o noapte la alta
la fel de înflăcărat la fel de jucăuş
Doamne cum să atingi epiderma cerească
a copilăriei decât c-o mângâiere cu fluturele
unui sărut cu lacrimile gemene ale unei mame
sufletul nu se poate hotărî cele două
braţe Denis şi Laurenţiu cele două speranţe
gemene Laurenţiu şi Denis ridică viitorul
în dreptul ochilor orizontul se întinde
de la un capăt la altul
ca un fluture
ca un surâs
Costel Zăgan , ELEGII DE TREZIT COPILĂRIA
marți, 24 martie 2020
PARAȘUTIST ȘI ÎNDRĂGOSTIT
PARAŞUTIST ŞI ÎNDRĂGOSTIT
Costel Zăgan, DEŞERTUL DE CATIFEA (147)
(Buzău, 1979)
Depărtarea seamănă c-o floare : cu cât o ignori mai mult, cu atât îşi face mai puţin simţită prezenţa. Închid ochii şi mireasma ei devine nemuritoare.
Bună ziua, Primăvară! Ce noutăţi mai ai în raftul privirii ?
Cea mai frumoasă lună a anului împinge oraşul la iarbă verde. Din troleibuze se face tocană pentru roboţii care nu iubesc mirosul fatal al trandafirilor.
............................................................................................................................................................................
E o lună leneşă pe cer, ca o pisică ambulantă. Am pus mâna la ochi : noaptea se dezbracă iar, fără nicio sfială.
De jur-împrejur, curge îndoiala. Poate de-aceea simt nevoia să-ţi spun pe nume, să mă conving că nu am uitat să vorbesc.
Sănătos şi cu mintea pe undeva pe-acasă, mi-e dor de-o discuţie aprinsă de ochii tăi : numai ei ştiu concentraţia exactă de melancolie din acest amurg aflat în cădere liberă. Sunt fericit că Îngerul de zăpadă a găsit un loc în inima ta!
Uneori mă întreb şi eu ce mai fac şi mă trezesc privind disperat în jur, negăsindu-mă nicăieri! Oricum, a doua zi se va găsi cineva să mă aducă de la obiecte pierdute!...Aş vrea să mă laud cu noaptea aceasta splendidă, dar ştiu că numai tu poţi face luna să crape mugurii de dorinţă !
Noapte bună, Amintire, noapte bună!
3. MORFOLOGIA UNEI ZILE DE IARNĂ
3. Morfologia unei zile de iarnă - Costel Zăgan
3
Minus opt grade. Ger. Şi zăpadă de 15-20 centimetri grosime. Ora 7 şi 54 de minute. Îmi beau cafeaua matinală. Cu restricţii: numai una pe zi. Probleme: cu inima. Şi mai puţină sare, şi mai puţin alcool, şi mai puţin stres. Restricţii, restricţii, restricţii.
Pândesc pe fereastră iarna. O iarnă autentică. Totuşi, de sărbători, la Crăciun şi la Revelion, zăpada nu a binevoit să fie prezentă, strălucind orbitor prin absenţă. Totală. Însă a fost frumos: eu, nevastă-mea, fiul cel mic şi a doua fată am dat tonul pe-trecerii de iarnă spre primăvară. Mâncare şi băutură, din belşug.
Brăduţul, imaculat şi echipat în conformitate cu evenimentul. Căldură şi muzică. Colindători. Lerui-ler şi mâine anul se-nvecheşte. Alt pluguşor îşi va intra în drepturi abia la primăvară.
Semne bune anul are? Are. Fiecare lucru însă la timpul său. Suntem abia în vacanţa de iarnă, trei săptămâni.
Împuşcăm trei iepuri dintr-o lovitură: Crăciunul, Revelionul şi Boboteaza. Iisus Hristos, Bunul Dumnezeu şi Sfântul Duh.
Toate acestea îmi amintesc de Radu Gyr şi de colindul său ceresc, inefabil şi arhicunoscut. Cu toate acestea, voi reproduce mai la vale, din volumul său, Anotimpul umbrelor, ultima poezie:
ZĂGANUL
Legenda i-a stins toată seminţia
şi i-a-ngropat-o-n zalele zăpezii,
pe unde capre negre-şi urcă iezii,-
iar platoşele rocilor trufia.
Singur rămas pe gresii de ardezii,
îşi simte-n solitudine tăria
şi faţă-n faţă stă cu veşnicia
sub viscolele verzi ale amiezii.
Durând din vreme veche-n vreme nouă,
e ultimul zăgan uitat pe creste,
Nu-i pasă dacă grindinile plouă,
el ştie doar că biruie şi este,
şi-n piscul unde bea azur şi rouă,
zbârlit, înfruntă secol şi poveste.
Sonetul a fost scris în data de 5 august 1968. Pe atunci, eu aveam 10 ani. Astăzi, numai tăcerea ar putea continua acest poem superb.
Ridică-te, Costele, noapte bună, Radule!
Costel Zăgan, 58+x (3)
TOT FERICIREA, BAT-O VINA!
Costel Zăgan
13.03.2016
ALTER EGO (3) (Tot fericirea, bat-o vina!)
Unu se întreabă dacă are vreun rost să se expună, din toate punctele de vedere, biografic, scriptic vorbind, ca pe un obiect de schimb. Să facă, mă rog, troc, eventual, cu cititorii, prietenii și inamicii lui de-o viață.
Altu, la polul opus, nu-i pasă de nimic: el numai vrea să trăiască, având toate simțurile date la maximum.
Unu este blond, Altu-i brunet. Una-i brunetă, Alta-i blondă.
Unu-i delicat și poet, Altu-i un scriitor de succes, cu bani, femei și subiecte fără număr.
Unu visează, Altu trăiește
Unu vrea să scrie cum trăiește, Altu trăiește ca și cum ar scrie.
Foto: Andi Spot
COPILĂRIE INTERZISĂ
128. COPILĂRIE INTERZISĂ
Dio nu mai vrea să meargă la şcoală ? O întrebare care flutură pe toate buzele familiei. Satul întreg pare uimit : Dio abia aştepta să meargă la şcoală : să arate de ce-i în stare!
Parcă au trecut trei veşnicii, nu trei zile, de când Dio, îmbrăcat ca de sărbătoare , a făcut primul pas într-o şcoală. Şcoala din satul natal : locul pe unde îngerii vin pe pământ!
Cu ce imensă bucurie a făcu Dio acest pas ! Un pas uriaş care ,brutal şi pe nesimţite totuşi, i-a împărţit lumea în două.
Căpşorul lui blond ori inima aflată în dificultate respiratorie i-a înţepenit sufletul într-o dilemă?
UNDE-I DE FAPT COPILĂRIA : ACASĂ SAU LA ŞCOALĂ?
Păi la şcoală sigur că nu-i, pentru că tovarăşa învăţătoare l-a prezentat celorlalţi copii ca pe-un goblizan fără pereche!
Mama, de-acasă , l-a atenţionat de mai multe ori că trebuie s-o asculte pe tovarăşa învăţătoare, fără niciun fel de restricţie : TOVARĂŞA ÎNVĂŢĂTOARE ESTE ÎNCEPÂND DE AZI DUMNEZEUL TĂU!
Dio, cu ochii cât cepele de la C.A.P., nu tăgăduia nimic.Totul era literă de lege!
DAR!!! Cum a intrat în ograda şcolii, toată lumea a sărit pe noi : NU-I VOIE SĂ FACI AIA! NU-I VOIE SĂ FACI ĂIALALTĂ!
E clar : la şcoală n-au ce căuta copiii!
- Mamă, eu nu mai merg la şcoală. Tovarăşa învăţătoare crede că eu sunt tata!
Costel Zăgan
DEŞERTUL DE CATIFEA, II, (roman cibernetic)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
NICOLAE IORGA: Școala cea mai bună e aceea pe care o dorește și o iubește mai mult școlarul decât profesorul.
-
***Orice infern devine suportabil dacă paradisul culturii este cu putință. Gabriel Liiceanu