3. MORFOLOGIA UNEI ZILE DE IARNĂ

3. Morfologia unei zile de iarnă - Costel Zăgan

3

      Minus opt grade. Ger. Şi zăpadă de 15-20 centimetri grosime. Ora 7 şi 54 de minute. Îmi beau cafeaua matinală. Cu restricţii: numai una pe zi. Probleme: cu inima. Şi mai puţină sare, şi mai puţin alcool, şi mai puţin stres. Restricţii, restricţii, restricţii.

Pândesc pe fereastră iarna. O iarnă autentică. Totuşi, de sărbători, la Crăciun şi la Revelion, zăpada nu a binevoit să fie prezentă, strălucind orbitor prin absenţă. Totală. Însă a fost frumos: eu, nevastă-mea, fiul cel mic şi a doua fată am dat tonul pe-trecerii de iarnă spre primăvară. Mâncare şi băutură, din belşug.

   Brăduţul, imaculat şi echipat în conformitate cu evenimentul. Căldură şi muzică. Colindători. Lerui-ler şi mâine anul se-nvecheşte. Alt pluguşor îşi va intra în drepturi abia la primăvară.

   Semne bune anul are? Are. Fiecare lucru însă la timpul său. Suntem abia în vacanţa de iarnă, trei săptămâni.

   Împuşcăm trei iepuri dintr-o lovitură: Crăciunul, Revelionul şi Boboteaza. Iisus Hristos, Bunul Dumnezeu şi Sfântul Duh.

   Toate acestea îmi amintesc de Radu Gyr şi de colindul său ceresc, inefabil şi arhicunoscut. Cu toate acestea, voi reproduce mai la vale, din volumul său, Anotimpul umbrelor, ultima poezie:

ZĂGANUL

Legenda i-a stins toată seminţia

şi i-a-ngropat-o-n zalele zăpezii,

pe unde capre negre-şi urcă iezii,-

iar platoşele rocilor trufia.

Singur rămas pe gresii de ardezii,

îşi simte-n solitudine tăria

şi faţă-n faţă stă cu veşnicia

sub viscolele verzi ale amiezii.

Durând din vreme veche-n vreme nouă,

e ultimul zăgan uitat pe creste,

Nu-i pasă dacă grindinile plouă,

el ştie doar că biruie şi este,

şi-n piscul unde bea azur şi rouă,

zbârlit, înfruntă secol şi poveste.

   Sonetul a fost scris în data de 5 august 1968. Pe atunci, eu aveam 10 ani. Astăzi, numai tăcerea ar putea continua acest poem superb.

Ridică-te, Costele, noapte bună, Radule!

Costel Zăgan, 58+x (3)